Ramona lile

Mesaj de Ziua Mondială a Educației

05.10.2021

Platon definea Educația ca fiind „Arta de a forma bunele deprinderi sau de a dezvolta aptitudinile native pentru virtute ale acelora care dispun de ele.”
Ziua Mondială a Educației este dedicată cadrelor didactice care au fost înzestrate cu acest har al împărtășirii propriilor cunoștințe către cei care vor fi viitorul zilei de mâine. Prin educație omul își dezvoltă potențialul, tot prin educație se formează personalitatea, o personalitate adaptată condițiilor contemporane ale societății în care trăim. Integrarea activă a omului în societate vine tot în urma educației prin formarea proceselor intelectuale, profesionale, culturale, morale și estetice. Valorificarea naturii umane se face doar prin educație și cu sprijinul acelora care au fost hărăziți spre a fi dascăli.
În numele Universității Aurel Vlaicu din Arad, vreau să mulțumesc tuturor cadrelor didactice active dar și celor care și-au încheiat activitatea pentru efortul depus la catedră, le doresc mulți ani cu muncă rodnică. La mulți ani tuturor profesorilor din întreaga lume!