„Strategii și politici incluzive în spațiul educațional european”
22.11.2025Conferința națională cu participare internațională la UAV Arad
Specialiști de la Universitatea din București, Universitatea din Oradea, Universitatea Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca, Universitatea Pedagogică de Stat „Ion Creangă”, Universitatea de Studii Politice și Economice Europene „Constantin Stere” din Chișinău, Casa Corpului Didactic Arad, CJRAE Arad , ISJ Arad, precum și directorul Institutului Român pentru Drepturile Omului și directorul Colegiului Național „George Barițiu” din Cluj-Napoca au fost alături de Universitatea „Aurel Vlaicu” din Arad la conferința desfășurată în perioada 21–22 noiembrie.
Evenimentul a readus în prim-plan necesitatea implementării principiilor și metodelor educației incluzive atât în învățământul universitar, cât și în cel preuniversitar.
În cadrul conferinței a fost semnat Acordul de colaborare între Universitatea „Aurel Vlaicu” din Arad și Universitatea Pedagogică de Stat „Ion Creangă” Chișinău care deschide calea unor noi colaborări în plan academic, al activităților de cercetare, în inițierea și derularea unor proiecte comune.
„Universitatea Aurel Vlaicu din Arad promovează o cultură a echității, diversității și incluziunii. Ne dorim un dialog real între specialiști din diferite domenii, care să genereze soluții pentru politici și strategii viabile de incluziune educațională, digitală și socială. Această conferință a creat cu siguranță cadrul necesar acestui dialog și suntem onorați că au acceptat invitația de a fi alături de noi reprezentanți ai mediului academic românesc și a celui din Republica Moldova.”, a declarat conf. univ. dr. Teodor Florin Cilan, rector UAV
„Numărul mare de participanți cu lucrări ne confirmă că educația incluzivă rămâne o prioritate pentru sistemul de învățământ. Dezbaterile au deschis noi perspective și au oferit exemple concrete de bune practici în implementarea politicilor incluziunii educaționale”, a menționat prof. univ. dr. habil. Ovidiu Florin Toderici, prorector UAV.
Invitați:
• prof. univ. dr. habil. Georgeta Pânişoară – Universitatea din București
• prof. univ. dr. habil. Florica Orțan – Director DPPD, Universitatea din Oradea
• lector univ. dr. Iov Claudia Anamaria – Universitatea Babeș-Bolyai, Cluj-Napoca
• prof. dr. Alina-Monica Bărăian – Director, Colegiul Național „George Barițiu”, Cluj-Napoca
• dr. Adrian Bulgaru – Director General, Institutul Român pentru Drepturile Omului
Invitați din Republica Moldova:
• conf. univ. dr. habil. Ludmila Armașu-Canțîr – Prorector, Univ. Pedagogică de Stat „Ion Creangă”, Chișinău
• prof. univ. dr. habil. Maria Vîrlan – Decan, Facultatea de Psihologie și Psihopedagogie Specială, Univ. Pedagogică de Stat „Ion Creangă”, Chișinău
• conf. univ. dr. habil. Victoria Gonța – Univ. Pedagogică de Stat „Ion Creangă”, Chișinău
• conf. univ. dr. habil. Tatiana Gribincea – Univ. de Studii Politice și Economice Europene „Constantin Stere”, Chișinău
• lector univ. dr. Lilia Petriciuc – Univ. Pedagogică de Stat „Ion Creangă”, Chișinău
Conferința a fost organizată de Departamentul pentru Pregătirea Personalului Didactic (DPPD) – UAV, în parteneriat cu: Facultatea de Științe ale Educației, Psihologie și Asistență Socială, Centrul de Consiliere și Orientare în Carieră (CCOC) și Centrul de Învățare al UAV.

