SAN DIEGO ACADEMIC

Profesorul Cristian D. Popescu, vizită academică la UAV

27.06.2025

În perioada 2–6 iulie 2025, Universitatea „Aurel Vlaicu” din Arad are onoarea de a-l găzdui, în calitate de Visiting Professor, pe Prof. univ. dr. doc. Cristian D. Popescu – reputat cercetător și cadru didactic afiliat unor instituții academice de prestigiu internațional, precum:

  • University of California, San Diego
  • Princeton University
  • Institute for Advanced Study, Princeton
  • Institutul de Matematică „Simion Stoilow” al Academiei Române
  • American Mathematics Society

Pe parcursul vizitei, profesorul Cristian D. Popescu va avea întâlniri cu cadrele didactice de la Facultatea de Științe Exacte din cadrul UAV, în vederea consolidării cooperării academice și a schimbului de idei în domeniul cercetării matematice. Programul va include sesiuni de lucru, discuții aplicate și explorarea unor direcții comune de colaborare științifică.

Această vizită reprezintă o oportunitate remarcabilă pentru comunitatea academică arădeană de a interacționa cu un specialist recunoscut la nivel internațional.