Noi specializări la UAV

5/4/2012

Limba germană şi design ambiental sunt două din noile opţiuni pentru admiterea din acest an.

ARAD. Noutăţi pentru admiterea din acest an la Universitatea „Aurel Vlaicu” din Arad. Facultatea de Ştiinţe Umaniste şi Sociale propune viitorilor studenţi o nouă specializare: limba şi literatura germană, în timp ce Facultatea de Design anunţă designul ambiental. „Toate aceste specializări vin în întâmpinarea cererii absolvenţilor. De anul acesta, pe lângă specializarea română-engleză, cei care aleg universitatea noastră vor putea opta şi pentru română-germană. Vrem să dezvoltăm învăţământul superior cu profil umanist aici, la Arad”, a punctat prof.univ.dr. Lizica Mihuţ, preşedintele Consiliului Academic. „La fel cum dorim să permitem dezvoltarea unei facultăţi mai tinere a UAV, cea de Design. Noua specializare pe care o propunem viitorilor noştri studenţi este cea de design ambiental, care se adaugă celorlalte patru. Trebuie să menţionez că studenţii de la design sunt singurii din ţară care au la dispoziţie o clădire doar a lor, un spaţiu generos în care s-au făcut investiţii de peste 75.000 euro”, a completat prof.univ.dr. Ramona Lile, rectorul UAV. JA-M.A

Alte noutăţi

După confirmarea, în urmă cu câteva zile, a noului rector, prin ordin de ministru, în şedinţa de ieri a Senatului UAV au fost aleşi şi cei trei prorectori ai univeristăţii arădene de stat, profesorii universitari Octavian Gaspar, Alina Zamfir, Florentina Munteanu.