Domenii noi de cercetare ştiinţifică la UAV

1/25/2012

Sursa: Jurnal arădean, 26 ianuarie, anul XXIV nr. 6494

Un proiect de 240 000 euro se va derula pentru o perioadă de trei ani la Universitatea „Aurel Vlaicu” Arad.

ARAD. Mirosul ierbii proaspăt tăiate, al pădurii de conifere dincolo de izul lor poetic sau de răsfăţul olfactiv pe care îl provoacă se traduc, în limbajul unui om de ştiinţă prin compuşi volatili emişi de plante. Şi devin tema unui proiect implementat începând cu data de 1 Ianuarie 2011 la Institutul de Ştiinţe Tehnice şi Naturale de Cercetare-Dezvoltare de la Universitatea „Aurel Vlaicu” Arad. Cel care va munci alături de echipa pe care şi-o va crea în cadrul acestui proiect este dr. Lucian Octav Copolovici, de la Estonian University of Life Sciences din Tartu, directorul de proiect. „Un om extraordinar şi un cercetător de excepţie a cărui evoluţie ştiinţifică este remarcabilă”- îl recomandă Cecilia Sârghie, directorul Institutul de Ştiinţe Tehnice şi Naturale.

Punctaj maxim

Proiectul a fost câştigat în competiţia din anul 2011 în programul „Resurse umane”, subprogram „Tinere echipe de cercetare”. Evaluarea a fost realizată în exclusivitate cu referenţi străini şi a primit 93.33 puncte din 100, primul punctaj pe domeniul „Ştiintele pământului” şi unul din cele mai mari punctaje acordate în competiţie. „Nu putem decât să ne bucurăm de cooptarea acestui reputat cercetător alături de echipa noastră de cercetare din cadrul Institutului de Ştiinţe Tehnice şi Naturale şi să o felicit pe Cecilia Sărghie că a reuşit să-l aducă în universitatea noastră” - aprecia rectorul UAV, pro. Univ. dr. Lizica Mihuţ.

Prin acest proiect va fi achiziţionat un aparat de măsurare a schimbului de gaze unic în România, necesar pentru măsurarea parametrilor de fotosinteză ceea ce va deschide cu siguranţă noi căi de cercetare pentru universitatea arădeană.