Dinstincţie de rang european

3/8/2012

Rectorul UAV, prof.univ.dr. Lizica Mihuţ a primit Steaua Europei din partea Camerei Europene de Comerţ.

ARAD. Distincţia, Steaua Europei, venită din partea Camerei Europene de Comerţ şi oferită rectorului UAV, prof.univ.dr. Lizica Mihuţ denotă prestigiul şi vizibilitatea pe care universitatea arădeană o are în acest moment în plan internaţional. Acordată de Alteţa Sa, Prinţul de Heidendorf, Peter Maximilian în timpul vizitei la universitatea arădeană de stat distincţia a primit un plus de importanţă. „Distincţia este o recunoaştere a meritelor academice ale întregii colectivităţi academice pentru contribuţia UAV la cultura şi învăţământul european. Deasemenea a fost apreciat şi spiritul antreprenorial care a făcut posibilă dezvoltarea Universităţii „Aurel Vlaicu” în toţi aceşti ani. Cu siguranţă în anii care vor urma strategia pe care ne-am propus-o va asigura acealaşi trend ascendent pentru învăţământul superior de stat arădean” a punctat rectorul UAV, prof.univ.dr. Lizica Mihuţ. O strategie de succes care a adus universităţii de stat din Arad vizibilitatea europeană şi încrederea din partea comunităţii internaţionale fără de care multe din proiectele care s-au derulat sau care sunt în curs de derulare nu ar fi fost posibile. JA-M.A.

„ Distincţie este o recunoaştere a meritelor întregii comunităţii academice ale UAV” Lizica Mihuţ