Bugetul UAV cu miză la alegeri

2/3/2012

Sursa: Jurnal aradean, 3 .02. 2011, an XXIV, Nr.6500

ARAD. Au fost făcute publice cifrele care indică care a fost bugetul de cheltuieli al Universităţii „Aurel Vlaicu” din Arad pe anul 2011. Aproape 5 milioane de euro e totalul sumelor cheltuite anul trecut din care peste 3 milioane şi jumătate de euro reprezintă fondul de salarii, restul fiind destinaţi cheltuielilor curente, cofinanţărilor de proiecte etc. Ceea ce trebuie precizat e faptul că din această sumă doar puţin mai mult de jumătate a fost asigurată din banii ministerului, ceilalţi bani – aproape jumătate din sumă - provenind din fonduri proprii. „Fără un management bun, care să asigure aceste fonduri, ar fi extrem de greu ca instituţia să funcţioneze. În mod cert nu ne putem baza doar pe fondurile bugetare. Trebuie să avem aceeaşi viziune antreprenorială care să ne permită dezvoltarea şi în următorii ani”, a punctat rectorul UAV, prof.univ.dr. Lizica Mihuţ. Miza alegerilor Marea provocare şi în acelaşi timp povară ce va sta pe spatele viitorului rector este să asigure acest capital necesar funcţionării acestei instituţii de învăţământ superior. Cu siguranţă, viitorul rector, care va fi ales în această primăvară, trebuie să facă dovada unei abilităţi manageriale de excepţie, pentru a fi votat de comunitatea academică. JA-M.A.

Salarii pe jumătate

Dacă, în 2010, fondul de salarii lunar se ridica la 500.000 euro, în 2011 acesta a ajuns doar la 298.948 euro, dat fiind reducerile bugetare impuse. Banii de la buget reprezintă însă doar 30 % din totalul sumei, restul de 70% venind din fonduri proprii.