Înscrieri proiect

Înscrieri deschise pentru proiectul „Primul student din familie la UAV”
GEN1@UAV – prima generație care schimbă viitorul
Universitatea „Aurel Vlaicu” din Arad anunță deschiderea perioadei de înscriere pentru studenții care doresc să facă parte din grupul țintă al proiectului „Primul student din familie la UAV”, implementat cu scopul de a sprijini tinerii proveniți din familii fără studii universitare sau din medii dezavantajate, pentru a-și continua și finaliza studiile universitare.
Cine se poate înscrie?
Pot aplica studenții UAV care îndeplinesc următoarele condiții:
- nu dețin o diplomă de licență si se incadreaza într-una dintre următoarele categorii:
- provin din familii în care părinții nu au studii universitare, , care pot avea frați/surori care sunt deja studenți la universitate / au absolvit deja o universitate);
- îndeplinesc condițiile de acordare a burselor sociale,
- fac parte din etnia romă ori provin din medii dezavantajate;
- au domiciliul în regiunea Vest;
- au vârsta cuprinsă între 18 și 29 de ani
- este student în anul 1 la Universitatea “Aurel Vlaicu” din Arad, în anul
Ce oferă proiectul?
Studenții selectați vor beneficia de:
- consiliere educațională, socială și psihologică;
- activități pentru recuperarea lacunelor și consolidarea cunoștințelor, sprijin academic;
- activități de dezvoltare personală și integrare universitară.
- posibilitatea obținerii de sprijin financiar (subvenții pentru masă și cazare și/sau pentru studii);
Locuri disponibile
Recrutarea se face pe facultăți:
- Științe ale Educației, Psihologie și Asistență Socială – 15 locuri/ an universitar
- Științe Umaniste și Sociale –8 locuri/ an universitar
- Inginerie – 19 locuri/ an universitar
- Inginerie Alimentară, Turism și Protecția Mediului – 5 locuri/ an universitar
- Teologie Ortodoxă Pastorală – 8 locuri/ an universitar
- Științe Economice – 5 locuri/ an universitar
- Educație Fizică și Sport – 15 locuri/ an universitar
- Design – 2 locuri/ an universitar
- Științe Exacte – 6 locuri/ an universitar
Cum se realizează înscrierea?
Pentru includerea în grupul țintă, studenții vor depune un dosar care va conține:
- formular/cerere de înscriere în GT (Anexa 3) – în original, semnată și datată;
- CI/acte de identitate - copie conform cu originalul;
- Certificat de naștere - copie conform cu originalul;
- Certificat de căsătorie (dacă este cazul) copie conform cu originalul;
- Document justificativ privind domiciliul legal - copie conform cu originalul;
- Adeverință de înmatriculare, ciclul de studii universitare de licență, emisă de UAV – în original;
- declarație pe propria răspundere a studentului, privind acordul de a participa la activitățile proiectului, respectiv consimțământul privind prelucrarea datelor cu caracter personal (Anexa 4) – în original;
- Declarație pe proprie răspundere privind evitarea dublei finanțări (Anexa 8) - în original;
- Declarație pe proprie răspundere a studentului care atestă faptul că membrul grupului țintă se încadrează în categoria persoanelor cu nivel educațional al părinților scăzut, însoțită de copie după actele de studii ale părinților, dacă este cazul (Anexa 9) - în original;
- Documente care atestă încadrarea în condițiile de acordare a burselor sociale conform prevederilor art. 10 alin. (9) lit. a) – c) din OME nr. 6.463/2023 - copie conform cu originalul;
- Declarație pe proprie răspundere a studentului că face parte din etnia romă, dacă este cazul (Anexa 10) - în original;
- Declarație pe propria răspundere privind studiile universitare anterioare (Anexa 11);
- Declarație pe propria răspundere privind evitarea conflictului de interese și incompatibilității elevului/studentului (Anexa 12) - în original;
- Alte documente (certificat de încadrare în grad de handicap/dizabilități, certificat medical cu boli cronice eliberat de medicul specialist, certificat de deces al unui părinte/ambilor părinți) - copie conform cu originalul.
Locul depunerii dosarelor: Secretariatul facultății la care studentul este înmatriculat.
Termen-limită pentru depunerea dosarelor: 24.10.2025
Modelele anexelor se găsesc în Metodologie Primul Student.
Metodologia completă privind selecția grupului țintă, inclusiv criterii de selecție și departajare și modelele anexelor pot fi consultate și descărcate accesând următorul link: Metodologie Primul Student.
Date de contact Responsabil grup țintă
- Nume prenume: Maria BARBU
- E-mail: mioarabarbuarad@yahoo.com
- Telefon: 0721 141 939

