Universitatea „Aurel Vlaicu” din Arad a inaugurat ieri, lucrările la noul cămin al universității ce va fi situat în Calea Zimandului, nr.8, în curtea Facultății de Design. Slujba de sfințire a pietrei...
moreLa sfârşitul acestei săptămâni, la Arad are loc Campionatul Naţional de Gimnastică Aerobică. CS Universitatea Aurel Vlaicu din Arad va participa la acest eveniment cu 26 de sportivi la toate categorii...
moreSportivul arădean Sorin Mîneran a câştigat al 6-lea titlu consecutiv de campion naţional de maraton. În cursa de duminică, la Bucureşti, în cadrul Campionatului Naţional de Maraton, sportivul legitima...
moreCercetători de vârf, Doctor Honoris Causa al UAVArad. O ceremonie specială de acordare a titlului de Doctor Honoris Causa al Universității „Aurel Vlaicu” din Arad a avut loc miercuri, 14 octombrie, în...
moreAradul va fi pentru câteva zile un important centru al cercetării în domeniul inteligenței artificiale. Specialiști de pe toate continentele sunt prezenți, în perioada 15-18 octombrie, la cea de a III...
moreStudenți, părinți, parlamentari, oficialități județene și locale, profesori au fost prezenți, sâmbătă dimineața, la deschiderea anului universitar 2019-2020 al Universității „Aurel Vlaicu” din Arad. ...
moreFacultatea de Educaţie Fizică şi Sport din cadrul Universității "Aurel Vlaicu" din Arad a organizat în data de 13.06.2019 în prezența d-nei Rector prof.univ.dr. Ramona LILE și a d-lui Decan prof.univ....
moreÎn data data de 31.05.2019 a avut loc un eveniment care a cuprins diferite workshopuri de formare a viitoarelor cadre didactice și a cadrelor didactice în educația outdoor. Evenimentul a avut loc în i...
moreÎn perioada 23-26 mai 2019, a avut loc Campionatul Naţional Universitar de Atletism, organizat de Universitatea din Piteşti.Universitatea „Aurel Vlaicu” din Arad, prin Facultatea de Educaţie Fizică şi...
moreA 8-a ediție a Simpozionului Internațional „Research and Education in an innovation Era” a avut loc la finele săptămânii la Universitatea „Aurel Vlaicu” din Arad. Au participat profesori și cercetător...
moreUniversitatea „Aurel Vlaicu” din Arad a conferit vineri, într-un cadru festiv, titlul de Doctor Honoris Causa, profesorului Adrian Năstase, prim ministru al României în perioada 2001-2004, ministru de...
moreAbsolvenţii celei de-a 25-a promoţii a Facultăţii de Teologie Ortodoxă „Ilarion V. Felea” din cadrul Universităţii „Aurel Vlaicu” Arad şi-au încheiat parcursul studiilor universitare de licenţă, prin ...
moreFacultatea de Teologie Ortodoxă "Ilarion V. Felea" din Arad a organizat marți, 14 mai 2019, două simpozioane naționale: studențesc-masteral și doctoral. Simpozionul Naţional Studenţesc-Masteral se des...
moreIn perioada 12-13.05.2019, s-a desfăşurat la Sibiu CAMPIONATUL NAŢIONAL UNIVERSITAR DE JUDO. La această competiţie Facultatea de Educaţie Fizică şi Sport a fost reprezentată de 5 sportivi judoka care ...
moreÎn data de 8 mai 2019, Facultatea de Științe ale Educației, Psihologie și Asistență Socială a Universității "Aurel Vlaicu" din Arad, în parteneriat cu Asociația EIVA au organizat Workshop-ul Internați...
moreÎn perioada 6-9 mai 2019, părinții profesori Caius Cuțaru și Filip Albu, de la Facultatea de Teologie Ortodoxă "Ilarion V. Felea" din cadrul Universității "Aurel Vlaicu" din Arad, au susținut câte o c...
moreUniversitatea "Aurel Vlaicu" din Arad continuă seria cursurilor pentru profesorii din școlile românești din Ungaria. O nouă serie de cursuri pentru profesorii care predau limba română în Ungaria a în...
moreComunitatea academică a Universității „Aurel Vlaicu” din Arad a omagiat personalitatea domnului Günter Koch, om de știință, manager de top, antreprenor, profesor, căruia i-a fost acordată vineri, într...
moreȘtiințele economice rămân în topul preferințelor absolvenților de liceu. Cel puțin așa arată datele oferite de către Universitatea „Aurel Vlaicu” din Arad, în cadrul căreia Facultatea de Științe Econo...
morePe data de 17 aprilie in sala de sport "Mihai Botez" din complexul M al Universitatii "Aurel Vlaicu" din Arad, s-a organizat un eveniment destinat cu precadere studentilor de la facultatile de neprofi...
more