PractiPass, la finalul practicii

11/07/2013

Proiectul este în al treilea an de implementare și este derulat în parteneriat interregional în trei universități

ARAD. Universitatea „Aurel Vlaicu”, Universitatea din București și Universitatea din Oradea sunt implicate în proiectul „Protecția copilului – de la teorie la practică”, PractiPass, un proiect care s-a adresat în special studențiilor de la asistență socială și psihologie. Prin intermediul activităților derulate studenții arădeni au avut șansa de a face practică la „viitorul loc de muncă”, au văzut ce presupune munca de asistent social, de psiholog. O experiență constructivă, cum au numit-o ei, o experiență pe care dacă ar trebui să o repete, ar face-o cu bucurie.

Evaluarea activității practice

Activitatea din acest semestru a constat în elaborarea şi implementarea unro proiecte realizate pe grupe de studenți „Studenţii au aviut posibilitatea să opteze pentru teme încadrate pe trei secţiuni: activităţi de voluntariat în serviciile de protecţia copilului, propuneri de măsuri de protecţie a copilului sau activităţi didactice” a precizat mangerul teritorial conf.univ.dr. Alina Roman, decanul Facultăţii de Şţiinţe ale Educaţiei. „A fost un proiect extrem de util pentru studenţi, care i-a adus în mijlocul comunităţii. Este foarte important să oferim şansa studenţilor noştri de a dobândi experienţă în domeniul lor de pregătire. Acest proiect a oferit o şansă de care mulți au beneficiat și ne bucurăm că profesorii noştri se implică, ştiu să profite de oportunităţile oferite prin programele comunitare, lucru pentru care nu pot decât să îi felicit” a punctat preşedintele UAV, prof.univ.dr. Lizica Mihuţ. „Au fost implicaţi 600 de studenţi din cele trei centre universitare, studenţi pentru care partea teoretică a găsit o aplicabilitate imediată în activitatea lor în cadrul proiectului. Este exact ceea ce ne dorim pentru studenţii noştri: finalitatea practică a activităţilor lor de la cursuri” a subliniat şi rectorul UAV, prof.univ. dr.Ramona Lile. JA-M.A.

Schimb de experiență

La începutul acestei luni, 13 studenţi ai UAV au fost moobilizaţi într-un schimb de experienţă în Ungaria la Universitatea din Debrecen