ADN 8059

Apariții editoriale de excepție

25/09/2023

Facultatea de Teologie Ortodoxă ”Ilarion V. Felea” din cadrul Universității „Aurel Vlaicu” din Arad a editat și tipărit primele două volume din cadrul manifestărilor dedicate Bicentenarului Teologie Arădene, jubileu aniversat anul trecut.

Primul volum, Istorie, cultură și spiritualitate în secolele XIX-XX. Academia Română și Teologia arădeană, reunește referatele prezentate și evenimentele desfășurate cu prilejul Simpozionului organizat împreună cu Academia Română la Facultatea de Teologie Ortodoxă din Arad în zilele de 2-4 iunie 2022. Cuprinsul acestui volum, de 375 de pagini, se deschide cu un cuvânt înainte, urmat de șase mesaje ale instituțiilor partenere. La acestea se adaugă 20 de studii de specialitate, realizate de profesori și cercetători români.

În rândurile care deschid volumul, Pr. Prof. dr. Cristinel Ioja, motivează demersul științific realizat prin următoarele cuvinte: ”Aradul teologic are o moştenire unică prin vechimea instituţiilor de profil şi prin contribuţia teologică şi culturală din secolul al XIX-lea şi prima jumătate a secolului al XX-lea. Aici nu s-au format doar preoţii şi învăţătorii din zona Aradului până în creştetul Bihorului şi din Timişoara până la Orşova, dar şi dincolo de aceste ţinuturi, ci s-au pregătit instituţiile culturale care au format şi generat conştiinţa Marii Uniri de la 1918. Toate aceste fapte istorice ne-au îndreptăţit ca în Programul Bicentenatului Teologiei arădene să inserăm şi un eveniment organizat în conlucrare cu Academia Română, tocmai pentru a reitera contribuţiile teologilor arădeni la dezvoltarea culturii şi teologiei române şi a evoca recunoaşterea şi prestigiul de care ei s-au bucurat din partea Academiei Române”.

Cel de-al doilea volum, intitulat : Art, Theology and Civilization in the Romanian monastic spaces. From the monastery schools to the theological schools, adună la un loc dezbaterile pe teme teologice și cultural-educaționale din cadrul Simpozionului internațional de la Arad, din perioada 25-28 septembrie 2022. Coordonatorul volumului, părintele Cristinel Ioja, justifică demersul editorial prin următoarele aspecte: ”Evenimentele organizate și studiile publicate atestă deschiderea dialogică a Teologiei arădene spre orizontul divers al culturii actuale și reprezintă încă o mărturie despre vocația ei mărturisitoare nu doar în succesivele contexte ale ocupațiilor străine, multiculturale și pluriconfesionale, ci și în contextul lumii de azi. Astfel, volumul se constituie și într-un exercițiu necesar de recunostință pentru jerfelnicia înaintașilor, chipuri iconice de slujitori ai altarului Bisericii străbune, ai catedrei Teologiei românești și ai neamului românesc. În cele 316 pagini sunt prezente șase mesaje transmise de partenerii angrenați în acest eveniment. Ele sunt completate de lansarea volumului aniversar al Asociațiilor cluburilor UNESCO. După acestea, volumul cuprinde 21 de studii semnate de profesori și cercetători români și străini”.

Ambele volume sunt publicate sub egida editurii Presa Universitară Clujeană și a Editurii Universității ”Aurel Vlaicu” din Arad, cu sprijinul Centrului Cultural Județean Arad, prin proiectul Bicentenarul teologiei arădene: Cercetări teologice și culturale.