O vedetă americană de film vine la UAV

O vedetă americană de film vine la UAV!

28/09/2016

A jucat în filmul „Sport sîngeros” alături de Jean-Claude van Damme, este considerat pionier al artelor marțiale în Statele Unite şi va susţine la Arad un seminar de arte marţiale. Între 30 septembrie şi 2 octombrie cei care doresc să înveţe de la Frank W. Dux pot participa la aceste seminarii, zilnic între orele 10.30 – 13.00 şi 15.00 – 17.00 în sala de sport a UAV. Frank W. Dux va fi însoţit la seminar de către Alexey Kunin, un expert american în stilul Ju-Jitzu.

Evenimentul este organizat de către Clubul Sportiv Seishi Budo Arad, înfiinţat în anul 2009 de către Shihan Pavel Milovan (9 Dan Ju Jitsu), reprezentantul României la AJJIF Global-all Japan Ju-Jitzu International Federation şi discipolul regretatului „părinte al judoului românesc” Mihai Botez.

În cele trei zile de seminar) iubitorii artelor marţiale pot asista (şi) la demonstraţii de Ju-Jitsu – tehnicile utlizate conțin în principal proiectări ale adversarului la podea, imobilizări, strangulări și un mare număr de tehnici articulare – şi Kobudo – unde se folosește un număr mare de arme, începând de la un mic bețisor de lungimea unui creion, până la bastonul lung, sabie etc.