Sari la conţinut.

Language:

Universitatea
"Aurel Vlaicu" din Arad

Sari peste panoul lateral al blogului.

Bursa locurilor de muncă pentru studenți

Bursa locurilor de muncă pentru studenți

 

            Peste o mie de studenți au fost prezenți la Bursa Locurilor de Muncă UAV, desfășurată ieri, în prezența reprezentanților autorităților locale, în Complexul M al Universității „Aurel Vlaicu” din Arad. În organizarea Centrului de Consiliere şi Orientare în Carieră din cadrul UAV în parteneriat cu Liga Studenților UAV, ediția de anul acesta s-a bucurat de prezența a  40 de firme care și-au prezentat oferta locurilor de muncă.

            În cadrul bursei au fost selectați pentru interviu 320 de studenți, în timp ce alți100 de studenți, mai norocoși, au și susținut, în cadrul târgului, interviurile de angajare.

            „Ediția de anul acesta a Bursei Locurilor de Muncă a fost un succes atât pentru angajatori cât și pentru studenți. Ne bucură buna colaborare pe care o avem cu angajatorii din vestul țării, am reușit să construim parteneriate durabile care confirmă încrederea pe care agenții economici o au în universitatea noastră. Fără îndoială cei mai câștigați sunt studenți care, așa cum s-a demonstrat astăzi, au șansa de a-și găsi un loc de muncă încă de pe băncile facultăților” a punctat rectorul UAV, prof.univ.dr. Ramona Lile.

            Evenimentul s-a bucurat de prezența pilotului de raliuri Vali Porcisteanu care le-a vorbit studenților despre muncă, seriozitate și perseverență.

 

Articolul a fost publicat în: 12 March 2019, 11:22.

Înapoi sus.

Site realizat de ROBO Design.

Coordonator Prof. Dr. Ioan Dziţac.

Dani Radulescu @ ActivNET