Evenimente

Consiliere şi practică plătită

Studenţii Facultăţii de Inginerie Alimentară din cadrul Universităţii Aurel Vlaicu din Arad au şansa la practică plătită. Prounerea vine din partea companiei Egis din Bucureşti care derulează un proiect cu finanţare europeană pentru practica studenţilor, proiect în care este cuprinsă ca partener şi Universitatea Aurel Vlaicu din Arad. În cadrul acestui proiect, studenţii pot face practica cuprinsă în programa anuluiu niversitar iar dacă nu au absenţe şi îndeplinesc toate criteriile impuse pot primi la sfârşitul perioadei de practică suma de 1000 del ei. Chiar dacă la sesiunea de consiliere au fost prezenţi doar 40 de studenţi din cadrul acestei facultăţi, lista de înscriere rămâne deschisă la decanatul facultăţii

Studenţii au donat sânge



Studenţii Universităţii Aurel Vlaicu din Arad sunt alături de pacienţii
care au nevoie acută de sânge. La iniţiativa Centrului de Consiliere şi
Orientare în Carieră din cadul Universităţii Aurel Vlaicu Arad,
studenţii au participat la acţiunea de donare de sânge. În această
acţiune s-a alăturat şi Liga Studenţilor UAV, care se implică în acţiuni
cu caracter umanitar. La campania de donare de sânge a luat parte şi
conducerea universităţii arădene. Rectorul UAV Arad Prof. Univ. Dr.
Ramona Lile care s-a alăturat acestei cauze susţine că astfel de acţiuni
ar trebui organizate mai des. „ Sunt alături de studenţii implicaţi în
această campanie de donare de sânge. Astfel de acţiuni au fost
urganizate de universitatea noastră şi în trecut şi le vom susţine şi pe
mai departe pentru că ştim că sunt mulţi oameni care au nevoie de sânge”
a declarat Ramona Lile.

Conferinţa „ Alege Cariera”, organizată de Centrul de Consiliere şi Orientare în Carieră din cadrul Universităţii Aurel Vlaicu din Arad


Peste 300 de studenţi ai Universităţii Aurel Vlaicu din Arad au
participat deja la consiliere în carieră. Aceştia au luat parte la
Conferinţa „ Alege Cariera”, organizată de Centrul de Consiliere şi
Orientare în Carieră din cadrul Universităţii Aurel Vlaicu din Arad.
Marea majoritate a studenţilor sunt în anul I şi sunt încă în perioada
de acomodare cu viaţa universitară. Odată cu prezentarea conducerii
universităţii arădene, studenţii au primit informaţii despre
departamentele la care pot apela în timpul studenţiei dar şi de
programele derulate în cadrul UAV Arad. „ Ne dorim ca studenţii să
cunoască foarte bine universitatea noastră. Ei trebuie să ştie cum să
îşi croiască întraga traiectorie a carierei iar astfel de întâlniri sunt
benefice pentru că pot primi informaţii preţioase despre angajatori şi
locurile de muncă „ a declarat rectorul UAV Arad Prof. Univ. Dr. Ramona
Lile

Sesiune de angajare pentru studenţii din Republica Moldova




Centrul de Consiliere şi Orientare în Carieră a organizat o sesiune de
angajare pentru studenţii din Republica Moldova. Centrul Experienţa
Multisport oferă 30 de locuri de muncă pentru studenţi, în domeniul
voluntariatului plătit, unde venitul unui student este de 240 de euro pe
lună. Au fost intervievaţi mai mulţi studenţi în privinţa angajării, o
parte dintre ei fiind angajaţi pe loc. Fiecare dintre studenţii
intervievaţi trebuie să respecte câteva dintre condiţiile minime impuse
de angajator. Prima condiţie este însă deţinerea unui permis de muncă
pentru România. Studenţii care nu au obţinut până la această oră
permisul de muncă au convenit să rămână în baza de date a angajatorului
pentru a fi selectaţi în momentul care vor apărea alte locuri de muncă.

Studenţii străini, cei mai buni ambasadori ai Aradului

Studenţii străini sunt cei mai buni ambasadori ai Aradului. O parte dintre tinerii care studiază la Universitatea „Aurel Vlaicu” din Arad s-au întâlnit astăzi cu reprezentanţii universităţii arădene şi au aflat primele lucruri despre oraşul nostru. Veniţi din toate colţurile Europei, marea lor majoritate au ajuns pentru prima dată în România. Încă de la început, aceştia sunt interesaţi de cultura arădeană, de obiceiurile locale dar mai ales să cunoască cel mai vestic loc al României. Veniţi din Republica Moldova, Portugalia, Turcia, China, Spania sau Italia, toţi au apreciat în primul rând căldura cu care au fost primiţi la Arad dar şi arhitectura oraşului. „ Ne bucurăm că studenţii străini areciază universitatea noastră. Suntem deschişi spre internaţionalizare, iar faptul că studenţi din întreaga Europă au ales universitatea noastră arată că au încredere în noi dar mai ales că aici găsesc un învăţământ de calitate” a declarat rectorul UAV Arad Prof. Univ. Dr. Ramona Lile.

Chiar daca sunt la studii în România, o parte dintre studenţi vor să câştige cât mai multă experienţă. Aşa că, încă din prima zi s-au interesat de modul în care îşi pot găsi un loc de muncă. Asta cu atât mai mult cu cât, Universitatea Aurel Vlaicu din Arad are un Centrul de Consiliere şi Orientare în Carieră pentru studenţi prin care sunt realizate colaborări cu zeci de companii româneşti sau străine.