Sari la conţinut.

Language:

Universitatea
„Aurel Vlaicu” din Arad

Sari peste panoul lateral al blogului.

UNIFEST 2014 – Festivalul National al Studenţilor din România.

Festivalul studenţesc UNIFEST are o tradiţie de 13 ani, debutând in anul 2001 cu o ediţie organizată la nivel de Bucureşti urmând ca în anii următori, UNIFEST să devină unicul festival naţional studenţesc din România.
Din anul 2002 UNIFEST se desfăşoară şi în centrul universitar Arad, fiind organizat de către Liga Studenţilor din “Universitatea Aurel Vlaicu”. Anul acesta festivalul se va intinde pe o perioada de 10 zile.
În anul 2014 L.S.U.A.V. doreşte să ofere o nouă dimensiune acestui eveniment incluzând în programul festivalului activităţi culturale, educaţionale, de divertisment şi competiţii sportive.
UNIFEST este conceput ca un mijloc de a-i reuni pe studenţi sub tutela unor aspect comune. Cultura, sportul, divertismetul, participarea la actul de creaţie artistică şi intrecere sportivă, toate acestea motivează în cel mai înalt grad participarea studenţilor la un festival dedicat lor în întregime.
Festivalul are ca scop crearea cadrului propice pentru desfăşurarea şi promovarea activităţilor cultural-artistice, sportive şi civice ale studenţilor precum şi redescoperirea acelor valori pe care viaţa de zi cu zi ne face să le dăm uitării.
Studenţii sunt principalul segment al populaţiei avute în vedere de UNIFEST. Evenimentul prezintă interes atât pentru adolescenţii aflati în liceu, viitori studenţi, cât şi pentru absolvenţii diferitelor forme de învăţământ superior, ambele categorii amintite fiind legate de viaţa studenţească atât prin vârstă cât şi prin preocupările lor intelectuale.
UNIFEST se desfăşoară sub sloganul “DISTRACŢIE GRATIS, NU DEGEABA”
Accesul studenţilor la manifestările prilejuite de festival este gratuit, pe baza carnetului de student si/sau a invitaţiei.
Şi nu degeaba, pentru că este o şansă de a învăţa lucruri noi, de a fi în mijlocul unor evenimente deosebite, de a afla şi participa la momente speciale.
Festivalul este organizat de către studenţi şi pentru studenţi, spiritul studenţesc fiind principalul element care va sta la baza atât a organizării cât şi a participării publicului la acest eveniment.
Vor beneficia direct de prezentul proiect atât cei implicaţi în punerea lui în practică, oferinduli-se o şansă bună de afirmare, cât şi intreaga mişcare studenţească, această iniţiativă dorindu-se nu doar o manifestare cultural-artistică şi distractivă ci şi un liant de unitate şi solidaritate între studenţi.
C. P.
„E o bucurie pentru noi că, iată, UNIFEST - ulse află la cea de a XII-a ediţie în Arad şi a XIII-a ediţie în România şi să nu uităm că preşedintele Ligii Studenţilor a universităţii noastre este în acelaşi timp şi vicepreşedintele Uniunii Studenţilor din România. Eu apreciez în mod deosebit că, între multele activităţi ale studenţilor noştri în cadrul UNIFEST-ului, ei s-au gândit şi la intrarea gratuită a studenţilor la două spectacole de teatru, precum şi vizite la Muzeu şi participarea la Filarmonică”, a subliniat Preşedintele Consiliului Academic al UAV, prof. univ. dr. Lizica Mihuţ.
„Studenţii noştri, pe lângă orele de curs, ce cercetare, pe lângă toate activităţile legate de universitate, iată că s-au gândit şi să se destindă prin programul UNIFEST, un program organizat împreună cu Uniunea Studenţilor din România. Astfel, pe o perioadă de 10 zile, se organizează acest festival UNIFEST, la cre studenţii vor participa la foarte multe activităţi şi care vor culmina cu Balul bobocilor, ce va avea loc la teatru”, a punctat şi rectorul UAV, prof. univ. dr. Ramona Lile.
„UNIFEST a ajuns la a XIII-a ediţie naşională şi la cea de a XII-a ediţie în oraşul nostru şi, începând din această zi, avem 10 zile de activităţi intense. Va fi campionat de fotbal şi alte ramuri sportive, activităţi cultural - educative, de divertisment, adică pentru toate categoriile, pentru toţi studenţii, ce doresc să participe la ele”, a concluzionat Cosmin Bahneanu, Preşedintele Ligii Studenţilor din UAV.
Ana Maria
Sursa: www.arq.ro

Articolul a fost publicat în: 4 November 2014, 01:13.

Înapoi sus.

Site realizat de ROBO Design.

Coordonator Prof. Dr. Ioan Dziţac.

Dani Radulescu @ ActivNET