Sari la conţinut.

Language:

Universitatea
„Aurel Vlaicu” din Arad

Sari peste panoul lateral al blogului.

UAV stă bine în topul universităţilor

UAV stă bine în topul universităţilor

Sursa: Jurnal aradean , 12 septembrie 2011, anul XXIII, nr. 6399

940 de locuri la mas­ter şi două programe doctorale a primit universitatea de stat arădeană pentru anul universitar 2011-2012.

Informaţii apărute în mod eronat în mass media plasau universitatea de stat arădeană "Aurel Vlaicu" pe ultimul loc în ierarhia univer­sităţilor. Absolut fals şi fără nici o justificare. Potrivit do­cumentelor oficiale, e vorba de Monitorul Oficial al Ro­mâniei, Universitatea "Aurel Vlaicu" ocupă locul I în cate­goria universităţilor centrate pe educaţie, fiind urmată de alte 47 de universităţi de stat sau private, unele dintre ele cu o lungă tradiţie în învăţă­mântul superior. Mai mult au fost nominalizate şi cinci domenii la vârf în cadrul pro­gramelor universităţii de stat arădene "Este o performanţă a universităţii noastre de a ocupa primul loc în această catego­rie. Aşa cum am mai afirmat sun­tem o universitate tânără care a reuşit printr-o bună politică managerială să "se dezvolte foarte mult, să-şi creeze un nucleu de profesori tineri care sunt implicaţi in activitatea de cer­cetare. Pentru a ajunge aici a fost nevoie de multă muncă şi meritul este fără îndoială al colegilor mei care au înţe­les cât de important este să ai o viziune clară a ceea ce vrei să faci şi să fii mereu în pas cu vremurile, poate chiar puţin înaintea lor", aprecia rectorul UAV, prof. univ. dr. Lizica Mihuţ. Şi tot ca urma­re a evaluării universităţilor şi a poziţionării bune a UAV, universitatea arădeană a pri­mit aprobarea pentru 940 de locuri la master din care 190 sunt bugetare. Deasemenea au fost aprobate două programe doctorale pe domeniul filo­logie şi teologie, ultimul fiind ap­robat la sfârşitul săptămânii.

JA-MA

Înscrieri

Cei care doresc să urmeze cursurile de master sau doctorale se pot înscrie la sediul UAV de pe Bd. Revoluţlel până pe data de 25 septembrie.

Articolul a fost publicat în: 12 September 2011, 11:49.

Înapoi sus.

Site realizat de ROBO Design.

Coordonator Prof. Dr. Ioan Dziţac.