Sari la conţinut.

Language:

Universitatea
„Aurel Vlaicu” din Arad

Sari peste panoul lateral al blogului.

UAV, apreciată de ministru

UAV, apreciată de ministru

Nicolae Bănicioiu a zăbovit la Universitatea „Aurel Vlaicu” Arad în timpul vizitei de la finele săptămânii din județul nostru.

ARAD. Nu a fost o vizită de curtoazie. A fost o vizită de informare care ar putea dezvolta proiecte importante cu Universitatea „Aurel Vlaicu” din Arad. Invitatul de onoare al UAV a fost Ministrul Tineretului şi Sportului, Nicolae Bănicioiu care în timpul vizitei sale în Arad a făcut un popas mai îndelungat la universitatea arădeană de stat. Ministrul a vizitat Complexul M, i s-a prezentat hotelul proaspăt inaugurat „Akademos”, a avut întâlniri cu profesori de la Facultatea de Educație Fizică și Sport, s-a discutat despre posibile finanțări pentru susținerea clubul sportiv al UAV și multe alte proiecte care ar putea aduce un plus de vizibilitate pentru universitatea arădeană. „A fost o vizită importantă pentru universitatea noastră și nu doar pentru că oaspetele nostru a fost un ministru, lucru care ne onorează, ci mai ales pentru că am reușit să avem discuții foarte aplicate care sperăm că se vor concretiza cu acțiuni concrete care să vină în sprijinul UAV. Trebuie să mulțumim domnului Dorel Căprar și echipei sale care s-a implicat în organizarea acestei vizite. Ne bucurăm că cei din clasa politică susțin învățământul de stat din Arad”, a punctat președintele UAV, prof.univ. dr. Lizica Mihuț. „Ne bucură aprecierea pe care am primit-o din partea distinsului nostru oaspete. A fost plăcut impresionat de baza noastră materială, de dezvoltarea universității noastre și sperăm, pe viitor într-o colaborare foarte bună cu Ministerul Tineretului și Sportului” aprecia rectorul UAV, prof.univ.dr Ramona Lile. JA-M.A.

Apreciați de ministru

Într-o perioadă în care criza economică pune punct oricărei dezvoltări, Universitatea „Aurel Vlaicu” din Arad a reușit să-și extindă baza materială, să finanțeze investiții de milioane de euro în obiective importante. Complexul M, unde ministrul a remarcat în special sala de conferințe și sala de forță din cadrul Facultății de Sport, a stârnit admirația și aprecierea distinsului oaspete.

5uav_baniciiu
Vizita în Complexul M FOTO:JA

Articolul a fost publicat în: 28 March 2013, 07:55.

Înapoi sus.

Site realizat de ROBO Design.

Coordonator Prof. Dr. Ioan Dziţac.

Dani Radulescu @ ActivNET