Sari la conţinut.

Language:

Universitatea
„Aurel Vlaicu” din Arad

Sari peste panoul lateral al blogului.

O şcoală pentru dascăli

O şcoală pentru dascăli

Sursa: Junal arădean din 03.06.2012

Facultatea de Ştiinţe ale Educaţiei, Psihologie şi Asistenţă Socială pregăteşte şi asigură specializarea cadrelor didactice.

ARAD. O facultate care a format dascăli sau care a oferit actualilor învăţători sau educatori şansa de a se perfecţiona. E vorba de Facultatea de Ştiinţe ale Educaţiei, Psihologie şi Asistenţă Socială din cadrul UAV, care prin specializările pe care le oferă (pedagogia învăţământului primar şi preşcolar, psihopedagogie specială, asistenţă socială şi psihologie) asigură o bună pregătire oricărui absolvent care vrea să ajungă la catedră. „Se împlinesc 10 ani de la înfiinţarea acestei facultăţi, o facultate tânără dar care a dovedit prin valorile pe care le-a promovat, prin calitatea actului educaţional că va avea un lung şi frumos parcurs în cadrul universităţii noastre”, a punctat prof. univ. dr. Lizica Mihuţ, preşedintele Consiliului Academic al UAV.

Prezenţe în Europa

Şi pentru că au deja un renume, au fost prezenţi la finele săptămânii trecute în Serbia, la Colegiul „Mihailo Palov” din Vrsat, din cadrul Universităţii din Belgrad, unde s-a desfăşurat cea de-a 18-cea ediţie a Conferinţei internaţionale pentru supradotaţi. Aici, prezenţa arădenilor este o tradiţie, cele două instituţii având deja o lungă şi frumoasă colaborare. Acum au fost prezenţi din partea UAV, rectorul Universităţii, prof. univ. dr. Ramona Lile, prof. univ. dr. Anton Ilica, membru în Consiliul academic, şi lector univ. dr. Gabriela Kelemen, directorul Departamentului de pedagogie, psihologie şi asistenţă socială din cadrul Facultăţii de Ştiinţe ale Educaţiei JA-M.A.

educatie
Lizica Mihuţ, preşedintele Consiliului Academic FOTO: JA

Articolul a fost publicat în: 2 July 2012, 23:35.

Înapoi sus.

Site realizat de ROBO Design.

Coordonator Prof. Dr. Ioan Dziţac.

Dani Radulescu @ ActivNET