Sari peste panoul lateral al blogului.
O elevă de 10 la UAV
O elevă de 10 la UAV
Sursa: Jurnal arădean, vineri 19 august,
anul XXIII nr. 6383
Unul din cei trei elevi arădeni care au luat bacul cu nota maximă a optat pentru universitatea de stat arădeană
ARAD. A fost elevă a Liceului Pedagogic "Dimitrie Ţichindeal", de
care este foarte mândră, a luat bacalaureatul anul acesta cu nota
maximă şi a optat să-şi continue studiile la Universitatea "Aurel
Vlaicu" din Arad. E vorba de Nadina Iosim care a ales să se
specializeze în limba românâ şi engleză la Facultatea de Ştiinţe
Umaniste şi Sociale din cadrul UAV, continuând tradiţia familiei,
bunica ei fiind un distins profesor de limba română la şcoala din
Secusigiu. "Am preferat să rămân în Arad, la universitatea de stat
de aici. Sunt profesori bine pregătiţi, condiţii excelente şi
consider că se poate învăţa la fel de mult şi de bine ca şi în
orice alt centru universitar" a subliniat Nadina. "Noi suntem
onoraţi că Nadina a ales universitatea noastră iar faptul că s-a
îndreptat spre limba română nu face decât să continue tradiţia
familiei. Să nu uităm că orice performanţă are în spate susţinerea
familiei" a precizat rectorul UAV, prof.univ.dr.Lizica
Mihuţ.Prezent la întâlnirea cu presa, tatăl fetei, Vladimir Iosim,.
nu putea să declare decât că "sunt mândru şi mă bucur de
performanţa Nadinei".
Secretul performanţei
Pentru Nadina reţeta e una simplă: trebuie să înveţi. "Părinţii
mi-au oferit tot ce se putea ca să am cele mai bune condiţii, m-au
încurajat, i-am simţit aproape la fiecare pas, eu doar am învăţat"
a mărturisit proaspăta studentă. Recompensa a venit mai apoi.
Faptul că ministrul învăţământului, Daniel Funeriu, i-a premiat în
capitală, în cadrul festiv, a fost onorant pentru toţi cei trei
arădeni. "Ne-am bucurat că domnul ministru a ţinut să sublinieze
cât e bucuros că suntem şi elevi din Arad printre premiaţi.Cred că
s-a bucurat sincer de performanţa noastră, de faptul că venim din
oraşul său" a povestit Nadina puţin din experienţa sa
bucureşteană.JA-M.A.
"Suntem onoraţi să avem la UAV, un absolvent de nota 10" (Lizica Mihuţ).
Rectorul UAV, Lizica Mihuţ, alături de studenta Nadina şi tatăl ei.
FOTO:JA
Articolul a fost publicat în: 19 August 2011, 10:01.