Sari la conţinut.

Language:

Universitatea
„Aurel Vlaicu” din Arad

Sari peste panoul lateral al blogului.

Noi departamente la UAV

Noi departamente la UAV

Sursa: Jurnal arădean, 20 octombrie 2011, an XXIII, Nr.6427

Opt noi departamente sunt înfiinţare la universitatea arădeană de stat „Aurel Vlaicu” începând cu acest an

ARAD. Noul an universitar va aduce câteva schimbări în structura organizatorică a Universităţii „Aurel Vlaicu” din Arad. „Noile compartimente vor fiinţa pe lângă departamentele din cadrul facultăţilor şi se vor afla în directa subordonare a Senatului UAV” a precizat rectorul UAV, prof.univ.dr.Lizica Mihuţ. Înfiinţarea lor este una din cerinţele Uniunii Europene pentru ca învăţământul superior românesc să se apropie cât mai mult de cel european. „Unul din dezideratele politicii noastre manageriale este acela de a fi cât mai europeni, de a învăţa şi a lua tot ceea ce e bun de la Europa. Suntem o universitatea europeană”, a mai completat rectorul UAV.

Noi departamente

Astfel din acest an opt noi departamente îşi vor începe activitatea: departamentul pentru asigurarea calităţii, departamentul pentru învăţământ la distanţă, departamentul de formare continuă, departamentul de consiliere în carieră şi orientare profesională/departamentul ALUMNI, departamentul de comunicare şi asigurare a transparenţei, departamentul de programe, proiecte şi relaţii internaţionale, departamentul ERASMUS şi departamentul studenţi străini.JA-M.A.

„Vom lua ceea ce bun din modelul european” (Lizica Mihuţ)

departamente

Lizica Mihuţ, rectorul UAV

Articolul a fost publicat în: 20 October 2011, 01:45.

Înapoi sus.

Site realizat de ROBO Design.

Coordonator Prof. Dr. Ioan Dziţac.

Dani Radulescu @ ActivNET