Sari la conţinut.

Language:

Universitatea
„Aurel Vlaicu” din Arad

Sari peste panoul lateral al blogului.

„Legile” UAV puse la transparenţă

„Legile” UAV puse la transparenţă

Sursa: Jurnal aradean, 14 octombrie 2011, an XXIII, Nr.6423

Documentele de bază după care funcţionează din acest an UAV au fost postate pe site-ul instituţiei

ARAD. De câteva zile este postat pe site-ul Universităţii „Aurel Vlaicu” din Arad noua Cartă a universităţii şi Regulamentul de funcţionare al Consiliului Academic. Două documente foarte importante pentru funcţionarea oricărei instituţii de învăţământ superior. „Am decis să postăm cele două documente pe site-ul instituţiei pentru ca oricine doreşte să le poată consulta. Sunt documente publice, toate prevederile stipulate în ele au fost discutate şi aprobate de colegi şi de către Senatul Universităţii” a precizat rectorul univeristăţii arădene de stat, prof.univ.dr. Lizica Mihuţ.

Consiliul Academic

Potrivit Cartei, aprobată de Ministerul Educaţiei şi Cercetării prin ordin de ministru, Consiliul Academic este un organ de consultanţă şi control format din 5 sau 7 membri aleşi prin vot sau concurs. El are dreptul să convoace Senatul sau întreaga comunitatea academică, să atenţioneze asupra derapajelor pe care ordonatorul de credite (rectorul ) le-ar putea face. A fost necesară conferirea acestui drept de control asupra deciziilor luate la nivelul conducerii executive a universităţii, dat fiind că în istoria recentă a instituţiei de învăţământ arădean au avut loc asemenea derapaje care ar fi putut fi finalizate prin faliment. „Promisiunile fostului rector, Eugen Rovenţa, de a dubla salariile cadrelor didactice, de a micşora normele şi a micşora numărul de studenţi în grupe ar fi adus în faliment universitatea arădenea în 6 luni, potrivit calculelor făcute la acea dată de compartimentul finaciar contabil al UAV. ”, declară rectorul Lizica Mihuţ.

Alegerea rectorului

Viitorul rector al Universităţii „Aurel Vlaicu” din Arad va fi ales prin vot secret de către toate cadrele didactice din universitate iar data scrutinului va fi 30 martie 2012.

„Documentele pot fi consultate de toţi cei care doresc”

Lizica Mihuţ

camin1
Lizica Mihuţ, rectorul UAV,  FOTO:JA

Articolul a fost publicat în: 13 October 2011, 22:50.

Înapoi sus.

Site realizat de ROBO Design.

Coordonator Prof. Dr. Ioan Dziţac.

Dani Radulescu @ ActivNET