Sari la conţinut.

Language:

Universitatea
„Aurel Vlaicu” din Arad

Sari peste panoul lateral al blogului.

UAV, pe continentul american

UAV, pe continentul american

Sursa:Jurnal arădean , anul XXIV nr. 6530, vineri, 16 martie

ARAD. Mexicul şi Statele Unite ale Americii fac parte din proiectele de viitor ale Universităţii „Aurel Vlaicu”. Proiectul care va aduce împreună instituţia de învăţământ superior din Arad şi instituţii de cercetare de pe continentul Nord American, precum şi din alte ţări europene aparţine Institutului de Cercetare-Dezvoltare-Inovare în Ştiinte Tehnice şi Naturale împreună cu FAO ESCORENA. „Nu pot decât să-i felicit pe colegii mei pentru aceast proiect care cu siguranţă va creşte vizibilitatea internaţională a universităţii noastre. Această cooperare internaţională dovedeşte calitatea cercetării şi profesionalismul echipelor de cercetători din cadrul laboratoreloer noastre” a declarat rectorul UAV, prof.univ.dr. Lizica Mihuţ.

Ţinta, plantele liberiene

Ceea ce vor face echipele de arădeni împreună cu cei din Mexic va fi să asigure producătorilor din cele două state informaţii tehnologiile pentru prelucrarea acestor textile. „Noi vom asigura know how ul pentru aceşti producători, experienţa noastră în ceea ce priveşte prelucrarea acestor fibre textile este suficient de mare pentru a o putea împărtăşi şi altora” a declarat Cecilia Sârghie, directorul Institutului de Cercetare al UAV. Alături de ei în acest demers se află, prof.dr. Ryszard M. Kozlowski, preşedintele Escorena. „Suntem în era globalizării şi felicit oraşul Arad pentru deschiderea către învăţământul superior şi felicit Universitatea „Aurel Vlaicu” pentru deschiderea pe care o are faţă de cercetare şi faţă de tot ceea ce e nou” a punctat profesorul Kozlowski. JA-M.A.

escorena
Lizica Mihuţ alături de Cecilia Sârghie şi Ryszard M. Kozlowski FOTO:JA

Articolul a fost publicat în: 16 March 2012, 01:05.

Înapoi sus.

Site realizat de ROBO Design.

Coordonator Prof. Dr. Ioan Dziţac.

Dani Radulescu @ ActivNET