Sari la conţinut.

Language:

Universitatea
„Aurel Vlaicu” din Arad

Sari peste panoul lateral al blogului.

Erasmus, un program de succes la UAV

Erasmus, un program de succes la UAV

Studenţii universităţii de stat din Arad au şansa de a învăţa în una din cele 33 de universităţi partenere Erasmus.

ARAD.Cunoscutul program european „Erasmus” oferă şansa studenţilor şi profesorilor din cadrul Universităţii „Aurel Vlaicu” de a învăţa în străinătate, într-o universitatea europeană. Un an sau doar un semestru studenţii pot lua pulsul occidentului, pot să-şi aprofundeze cunoştinţele în domeniul studiat, toate cursurile şi rezultatele fiind recunoscute la întoarcerea în universitatea arădeană de stat. În prezent UAV are încheiate acorduri bilaterale cu 33 de universităţi partenere Erasmus, din 13 ţări: Portugalia, Italia, Germania, Franţa, Polonia, Cipru, Ungaria, Spania, Danemarca, Belgia, Slovacia, Bulgaria şi Turcia. „Este un program a cărui dezvoltarea în cadrul universităţii noastre este remarcabilă. În primul an de participare în program doar trei studenţi arădeni s-au bucurat de o bursă Erasmus iar în acest an numărul acestora a ajuns la 34. Un progres considerabil al cărui trend ascendent îl vom menţine şi în continuare pentru că atât bursele oferite, cât şi posibilitatea de a alege între cele 33 de universităţi partenere, îi asigură succesul printre studenţi şi profesori”, a punctat preşedintele UAV, prof. univ. dr. Lizica Mihuţ. „Ne bucură interesul crescut al studenţilor noştri pentru acest program european, la fel de mult ca şi interesul crescut al studenţilor străini pentru universitatea noastră. Să nu uităm că parteneriatele în cadrul Erasmus înseamnă şi venirea studenţilor europeni la noi, ceea ce aduce cu sine o creştere a vizibilităţii UAV în Europa”, consideră rectorul UAV, prof. univ. dr Ramona Lile.

Burse mai mari

Potrivit responsabilului Erasmus din cadrul UAV, Gerlinde Knap, cuantumul burselor a crescut între 100 şi 150 de euro faţă de anul trecut. „Dacă în anul 2012-2013 bugetul Erasmul al UAV era de 68.392 euro, în acest an el este de 88.116 euro. Toate bursele sunt mai mari în cadrul Erasmus, valoarea lor fiind diferită în funcţie de ţara de destinaţie”, a precizat Gerlinde Knap. JA-M.A.

Info

Toate informaţiile legate de acest program pot fi aflate direct de pe site-ul universităţii www.uav.ro.

5auav
Erasmus un program pentru studenţi şi profesori FOTO:JA

Articolul a fost publicat în: 24 January 2013, 04:00.

Înapoi sus.

Site realizat de ROBO Design.

Coordonator Prof. Dr. Ioan Dziţac.

Dani Radulescu @ ActivNET