Sari la conţinut.

Language:

Universitatea
„Aurel Vlaicu” din Arad

Sari peste panoul lateral al blogului.

<<Universitatea „Aurel Vlaicu” din Arad a încheiat acorduri cu 31 de universităţi din 12 ţări în cadrul programului Erasmus>>

Universitatea „Aurel Vlaicu” din Arad a încheiat acorduri cu 31 de universităţi din 12 ţări în cadrul programului Erasmus

05 ianuarie 2011 01:28

În cadrul programului Erasmus, Universitatea „Aurel Vlaicu” din Arad are încheiate acorduri inter-instituţionale cu 31 de universităţi din 12 ţări – Portugalia, Italia, Germania, Franţa, Spania, Cipru, Polonia, Danemarca, Ungaria, Belgia, Turcia şi Slovacia. Astfel numeroşi studenţi dar şi cadre didactice şi personal nedidactic au avut ocazia să participe la schimburi de experienţă în aceste ţări.
Universitatea „Aurel Vlaicu” din Arad desfăşoară activităţi de mobilităţi cu scop de studiu sau de predare în cadrul programului Erasmus, ca parte a Programului de Învăţare pe tot Parcursul Vieţii. Universitatea de stat arădeană a primit carta Erasmus în anul universitar 2003-2004 iar din 2007 se bucură de carta Erasmus extinsă care îi conferă mai multe facilităţi. „Începând cu anul universitar 2007, pentru perioada 2007-2013, universitatea noastră este este deţinătoarea unei carte Erasmus extinse. În calitate de deţinătoare a unei carte extinse, studenţii de la UAV pot participa atât la mobilităţi de studiu cât şi de plasamente pentru studenţi. Cadrele didactice au posibilitatea de a participa la mobilităţi de predare şi formare, iar de modalităţi de formare poate beneficia şi personalul nedidactic”, ne explică prof.univ.dr Lizica Mihuţ, rectorul UAV Arad.  
Totodată UAV încurajează schimbul de studenţi şi de cadre didactice în condiţii de recunoaştere reciprocă a competenţelor. Prin programul Erasmus/LLP, studenţii sau masteranzii pot urma cursuri în cadrul altor universităţi europene, în condiţii de recunoaştere reciprocă a competenţelor pe o perioadă de timp cuprinsă între 3 şi 12 luni. Universitatea arădeană garantează recunoaşterea academică totală pentru toţi studenţii care participă la program. Şi cadrele didactice pot efectua stagii de predare în universităţi europene cu care avem încheiate acorduri bilaterale. Durata unei mobilităţi cu scop de predare cuprinde un minim de 5 ore de predare şi un maxim de şase săptămâni.
Sursa: www.observator.info

Articolul a fost publicat în: 5 January 2011, 05:26.

Înapoi sus.

Site realizat de ROBO Design.

Coordonator Prof. Dr. Ioan Dziţac.