Sari la conţinut.

Language:

Universitatea
„Aurel Vlaicu” din Arad

Sari peste panoul lateral al blogului.

ATITUDINI - Gânduri la o aniversare (II)

Sursa: Observator.info

ATITUDINI - Gânduri la o aniversare (II)

Lizica Mihuţ, 07 noiembrie 2010 22:48

Aduceam în discuţie în rubrica noastră de săptămâna trecută, strădania comunităţii noastre academice de a-şi construi o bază materială la standarde europene, ştiut fiind faptul că evaluarea calităţii unei instituţii de învăţământ superior, din perspectiva ARACIS şi a UE, presupune cuantificarea spaţiilor de învăţământ prin raportare la numărul de studenţi. Aşadar, bătălia pentru spaţii de învăţământ înseamnă, de fapt, o bătălie pentru respectarea normelor impuse de Agenţia Română pentru Asigurarea Calităţii în Învăţământul Superior şi în această direcţie.
Precizam în articolul precedent că Universitatea „Aurel Vlaicu” a ajuns ca în spaţiul care a fost întotdeauna al învăţământului, şi anume imobilul în care s-a aflat fostul Liceu Sanitar, actualul sediu al Rectoratului şi al Facultăţii de Ştiinţe Economice, să fie chiriaş deoarece, cu uşurinţă, şi, mai ales, printr-un complex de împrejurări, ce ţin de amiciţie, s-a ajuns ca primul ministru, Nicolae Văcăroiu  să semneze renunţarea la acest spaţiu aflat în administrarea Ministerului Învăţământului, şi să-l cedeze Ministerului de Finanţe. Distinsul finanţist care este Theodor Stolojan mi-a relatat că a refuzat să semneze acest act care nedreptăţea Ministerul Învăţământului, chiar dacă ar fi îmbogăţit patrimoniul finanţelor româneşti, fapt cu atât mai onorant cu cât se bineştie, că aparţine acestui conclav. Astfel, începând cu anul 2010 contractul cu Direcţia Generală a Finanţelor Publice a judeţului Arad se încheia şi Universitatea „Aurel Vlaicu” se află în situaţia de a pierde acest spaţiu care i se cuvenea, de drept. Cel dintâi care a înţeles această situaţie a fost dl. Teodor Haş, fostul director general al finanţelor din judeţul Arad. Îi datorăm enorm dlui ec. drd. Teodor Haş şi nu vom uita nicicând sprijinul acordat. Cum, de altfel, nu vom uita şi îi vom aduce continuu mulţumirile noastre dlui Bogdan Olteanu, care în calitate de Preşedinte al Camerei Deputaţilor, a înţeles cât de important este acest spaţiu pentru instituţia noastră şi prin Hotărâre de Guvern, primul ministru Călin Popescu Tăriceanu ni l-a atribuit în folosinţă gratuită. Am promis şi ne vom menţine promisiunea de a aşeza pe frontispiciul Complexului Universitar M- un spaţiu generos ce reuneşte 15.518 m2- o placă de marmură cu numele celor care ne-au sprijinit de-a lungul anilor şi o placă de marmură cu cei care ne-au fost potrivnici. Este bine ca eternitatea să-i consemneze diferit şi pe unii şi pe alţii. Să reţinem că atât consilierii Consiliului Local al municipiului nostru din mandatul 2000 – 2004, cât şi cei din mandatul 2004 – 2008 au votat pentru Universitatea noastră, pe de-o parte atribuirea fostei Şcoli cu 24 de clase din Micălaca şi, pe de altă parte, păstrarea acesteia în patrimoniul Universităţii „Aurel Vlaicu”. Dar există posibilitatea reală ca oficialii care o vreme ne-au fost potrivnici să demonstreze o schimbarea de atitudine şi să sprijine demersul comunităţii noastre academice, strategie asumată de către Senatul Universităţii noastre. Există oricând posibilitatea de revenire  asupra unei atitudini vremelnic potrivnice. De aceea, îi invit şi pe politicienii de dreapta şi pe politicienii de stânga să susţină Universitatea „Aurel Vlaicu”. Aradul a fost, parcă, blestemat să nu aibă universitate, cu toate că intelighenţia din aceste locuri visa o asemenea instituţie de învăţământ superior încă din anul 1855. Să conştientizăm noi, cei de azi, că o construcţie instituţională se realizează cu dificultate şi cu imense sacrificii. Şi, mai ales, cu generozitate. Şi înţelepciune. Nimeni dar absolut nimeni din afara universităţii nu îi poate impune strategia. Este de competenţa Senatului Universităţii „Aurel Vlaicu” să o elaboreze, cu gândul la prezent dar, mai ales, la viitor. La început de mai 2012 vom sărbători 40 de ani de existenţă a învăţământului superior arădean de stat. Este mult şi puţin, deopotrivă. Este mult pentru Arad, care şi-a dorit încă la mijlocul veacului al 19-lea o universitate. Şi puţin faţă de tradiţiile de sute de ani ale universităţilor europene. Dar această tradiţie - la patru decenii de existenţă se poate vorbi de o tradiţie -  trebuie continuată pentru totdeauna la Arad. De aceea, contăm pe sprijinul oficialilor arădeni şi nu numai. 
Dar, în primul rând, suntem conştienţi că nimic dar absolut nimic, nu este posibil fără Dumnezeu!

Articolul a fost publicat în: 8 November 2010, 09:00.

Înapoi sus.

Site realizat de ROBO Design.

Coordonator Prof. Dr. Ioan Dziţac.