Sari la conţinut.

Language:

Universitatea
"Aurel Vlaicu" din Arad

Sari peste panoul lateral al blogului.

#ErasmusDays la UAV Arad

 

                 Universitatea Aurel Vlaicu din Arad s-a alăturat evenimentului #ErasmusDays desfășurat la nivel european în instituții de învățământ și a organizat azi, 12 octombrie, evenimentul ‚Be Erasmus!’, acţiune destinată promovării programului Erasmus+ în rândul studenţilor săi. Aproape 100 de studenţi de la toate facultăţile universităţii – cu precădere studenți din primul an - au participat la  activităţile pregătite de Biroul Erasmus+ şi Liga Studenţilor din UAV, din care au aflat despre oportunităţile oferite de mobilităţile de studiu sau de practică derulate în cadrul programului.

               Prin intermediul unei expoziţii de fotografii făcute pe perioada mobilităţii lor, foștii participanți Erasmus+ le-au oferit experiențele lor viitorilor participanți. La eveniment au fost prezenți și câțiva din studenții Erasmus+ incoming (din Spania, Italia, Turcia, Portugalia), care au ales să studieze în acest semestru la UAV, în cadrul programului european.

            „Universitatea noastră susţine studenţii implicaţi în programul Erasmus+, este o şansă pentru fiecare student plecat în mobilitate să vadă cum se trăieşte în altă ţară, să studieze alături de colegii lor din străinătate, după care să vină acasă şi să pună în valoare experienţa dobândită”,  a declarat prof. univ. dr. Ramona Lile, rectorul UAV.

             „Ne bucură că studenţii noştri consideră programul Erasmus+ o oportunitate ce le aduce beneficii atât pe plan profesional, cât și personal. Mobilităţile Erasmus duc la creşterea gradului de internaţionalizare a universităţii noastre şi la o vizibilitatea mai mare în rândul universităţilor europene”, a spus conf. univ. dr. Teodor Cilan, prorectorul UAV.

              Studenţii UAV pot alege să studieze un semestru sau un an universitar la una din cele 66 de universități partenere din 18 țări europene cu care UAV are încheiate acorduri bilaterale. Valorile granturilor pe care studenții le vor primi pentru a studia în străinătate diferă în funcție de țara de destinație, astfel: 520 de euro/lună pentru țări precum Portugalia, Spania, Germania, Franța, Italia, Cehia, 470 de euro/lună pentru Bulgaria, Ungaria sau Polonia.

Articolul a fost publicat în: 13 October 2018, 03:00.

Înapoi sus.

Site realizat de ROBO Design.

Coordonator Prof. Dr. Ioan Dziţac.

Dani Radulescu @ ActivNET