Sari la conţinut.

Language:

Universitatea
„Aurel Vlaicu” din Arad

Sari peste panoul lateral al blogului.

Deputata UE Doris Pack, Doctor Honoris Causa al UAV

În dimineaţa zilei de miercuri, 14 mai, într-o sală festivă a Complexului M. plină ochi de lume, a avut loc ceremonia de decernare a înaltului titlu de Doctor Honoris Causa d' nei Doris Pack, deputat în Parlamentul Europei încă din anul 1989, ca şi reprezentant al Partidului Creştin democrat german.
Însă reprezentanta Parlamentului european nu a venit singură la festivitate, ci a fost însoţită de o impresionantă suită, condusă de Willi Gehring, tot un politician creştin - democrat german din landul Saar, dar foarte popular şi în zona noastră datorită misiunilor cu caracter umanitar, pe care le-a tot iniţiat din 1987 încoace.
(Ca o pată de culoare putem menţiona că inimosul politician neamţ este SENATOR de ONOARE al UAV din anul 2000, dar şi CETĂŢEAN de ONOARE al comunelor Ghioroc şi Zăbrani, dar şi OASPETE de ONOARE pentru toată VIAŢA al Teatrului Liric din Constanţa dar şi BARON de ONOARE al comunităţii ţigăneşti din Chesinţ.)
În deschiderea ceremoniei Preşedintele Consiliului Academic al UAV, prof. univ. dr. Lizica Mihuţ a motivat astfel conferirea onorantului titlu: „Acordarea înaltei distincţii de Doctor Honoris Causa se doreşte a fi un omagiu, un elogiu pentru faptul că în urmă cu 11 ani d' na Doris Pack a contribuit în mod decisiv la realizarea INSTITUTULUI european al UAV, sub patronajul UE, lucru care a însemnat, de fapt, cartea nostră de vizită, intrarea noastră sub cupola proiectelor europene şi de aceea dorim acum să-i spunem: DANKE!” LAUDATIO pentru Doris Pack a fost rostit într-o germană impecabilă de către Decanul Facultăţii de Teologie, prof. univ. dr. Ioan Tulcan, care, în final, a concluzionat: „Având în vedere eforturile majore şi susţinute ale doamnei Pack pentru punerea pe baze sănătoase a educaţiei şi culturii în ţările est europene în general şi ale celor ce au devenit recent membre UE în special, precum şi succesele deosebite întegistrate de strategia dumneaei în consolidarea, promovarea şi afirmarea în lume a realizărilor autentice europene, în plan cultural, educaţional şi ştiinţific, comisia de analiză a Senatului UAV a decis acordarea doamnei Doris Pack a titlului de Doctor Honoris Causa al Universităţii „Aurel Vlaicu” din Arad.” A urmat apoi o dizertaţie doctă a deputatului european, care a încheiat cu o privire panoramică, generală şi a făcut referiri la condiţia noastră, a românilor, de încă tineri membri ai UE: „Suntem fericiţi că sunteţi membri ai UE, aveţi un rol important, căci voi sunteţi cei care trebuie să aibă grijă de noua vecinătate a UE, pentru că sunteţi graniţa exterioară. Sunteţi aproape de Serbia şi cred că aveţi un rol important şi cred că noi trebuie să vă dam toate uneltele ca să lucraţi în această vecinătate.” La terminarea festivităţilor rectorul UAV, prof. univ. dr. Ramona Lile a ţinut să precizeze: „Este o mândrie pentru noi faptul de a i se fi acordat înaltul titlu d'nei Doris Pack, deoarece dânsa promovează învăţământul în Europa şi îl sprijină consecvent.” Ana Maria
sursa: arq.ro

Articolul a fost publicat în: 15 May 2014, 03:12.

Înapoi sus.

Site realizat de ROBO Design.

Coordonator Prof. Dr. Ioan Dziţac.

Dani Radulescu @ ActivNET