Sari la conţinut.

Language:

Universitatea
"Aurel Vlaicu" din Arad


mai 2018

Un concurs cu tradiție al Universității “Aurel Vlaicu” din Arad a marcat anul acesta 10 ani de la prima ediție. Concursul Internaţional de Matematică şi Informatică „Caius Iacob“, organizat de Facultatea de Științe Exacte, aflat la cea de a  X-a ediție și-a premiat câștigătorii acestui an. O ediție omagială dedicată  lui Lazăr Iacob, tatăl lui Caius Iacob,  fost delegat la Adunarea Națională de la Alba Iulia din 1918.



29 mai 2018

Absolvenţii celei de-a 24-a promoţie a Facultăţii de Teologie Ortodoxă „Ilarion V. Felea” din cadrul Universităţii „Aurel Vlaicu” Arad, şi-au încheiat parcursul studiilor universitare de licenţă, prin festivitatea emoţionantă a îndătinatului curs festiv, desfăşurat cu binecuvântarea şi în prezenţa Înaltpreasfinţitului Arhiepiscop dr. Timotei Seviciu, în ziua de 29 mai 2018.

Deschiderea manifestărilor a început cu oficierea Sfintei Liturghii în capela facultăţii, soborul slujitor fiind format din preoţii profesori ai Facultăţii, iar răspunsurile liturgice au fost date de către absolvenţi.

Galerie foto

 


20-24 mai 2018

Conferențiarii și moderatorii Congresului Național de Teologie intitulat „Unitate Eclesială și Unitate Națională” au primit miercuri diploma omagială și medalia comemorativă a anului 2018. Între participanți, din partea Facultății de Teologie Ortodoxă ,,Ilarion V. Felea” din Arad, a fost premiat Părintele Prof. Univ. Dr. Cristinel Ioja, decanul facultății.

Anul 2018 a fost proclamat drept An omagial al unității de credință și de neam și An comemorativ al făuritorilor Marii Uniri din 1918 în Patriarhia Română.

Distincțiile au fost oferite în sala Europa Christiana a Palatului Patriarhiei de Preafericitul Părinte Patriarh Daniel care a apreciat activitatea desfășurată în cadrul congresului pe tema unității eclesiale și naționale despre care a spus că este „o temă foarte frumoasă, actuală”.

Galerie foto

 


20 mai 2018

Expresia „ad fontes” (înapoi la izvoare) rezuma în perioada Renașterii îndemnul la reînnoirea studiului umanioarelor. Același imbold, dar de data aceasta transpus în domeniul teologiei dogmatice, i-a animat și pe cei care propun în acest an publicului o lucrare unică în istoria teologiei românești, Hotărârile Dogmatice ale celor şapte Sinoade Ecumenice, volum apărut la Editura Basilica a Patriarhiei Române.

Galerie foto

 


17 mai 2018

Facultatea de Teologie Ortodoxă „Justinian Patirarhul” din București, împreună cu Asociația Studenților Teologi Ortodocși, au organizat, în perioada 17-20 mai 2018, a cincea ediție a Sesiunii de Comunicări Științifice pentru studenți și masteranzi Teologie și identitate, cu tema Contribuția Bisericii Ortodoxe Române la realizarea statului român unitar modern. Implicațiile istorice și teologice ale Unirii din 1918. Evenimentul s-a desfășurat la Centrul Social-Pastoral Sfânta Cruce al Mănăstirii Caraiman. Din partea Facultății de Teologie Ortodoxă „Ilarion V. Felea” din Arad, a participat studentul Cătălin-Iulian Drăgan, anul II de studii, specializarea Teologie Pastorală, care a obținut Premiul al II – lea , în urma susținerii referatului cu tema Școala arădeană și mișcarea național-politică în perioada dualistă (1867-1918). Referatul a fost elaborat sub coordonarea Protos. Lect. Univ. Dr. Nicolae M. Tang.


Galerie foto

 


17 - 19 mai 2018

n zilele de 17-19 mai 2018 cadrele didactice ale Facultății de Teologie Ortodoxă „Ilarion V. Felea” din cadrul Universității „Aurel Vlaicu” din Arad au participat la simpozionul internațional Cercetare și Educație în Era Inovării, care se află la cea de-a 7-a ediție. La ediția din acest an participă reprezentanți din 44 de universități din 20 de țări.

În cadrul acestei manifestări științifice sunt prezentate referate de specialitate, reunite sub genericul: Teologia Ortodoxă Română în slujba unității Bisericii și a națiunii.

Galerie foto

 


17 - 19 mai 2018

Cele două simpozioane care s-au desfășurat zilele acestea la Facultatea de Teologie Ortodoxă „Ilarion V. Felea”, din Arad, au ajuns la final. Manifestarea academică derulată în aceste zile s-a încheiat printr-o sesiune comună a studenților, masteranzilor și doctoranzilor, în care s-a prezentat concluziile celor două simpozioane, precum și ample discuții generate cadrul tematicilor abordate, în care s-au angajat participanții și profesorii facultății.

Temele prezentate și dezbătute în cadrul sesiunilor celor două simpozioane se pot încadra în trei mari direcții: dimensiunea istorică, centrată pe relatările evenimentelor istorice și etapele luptei de emancipare și unitate națională; evocarea personalităților angajate în acest amplu proces al unificării, atât mireni, cât și clerici, studenți și profesori de teologie, monahi, preoți și episcopi. Unitatea de credință ortodoxă a constituit cea de-a treia direcție a temelor prezentate, subliniindu-se prin aceasta dimensiunea teologică a manifestării, pe lângă cea istorică. Unitatea de credință a constituit premisa fundamentală a unității de neam și o constantă e ființei neamului românesc.

Galerie foto

 


14 - 16 mai 2018

În zilele de 14, 15 și 16 mai 2018, Facultatea de Teologie Ortodoxă „Ilarion V. Felea” din Arad, a organizat Simpozionul național studențesc și masteral, cu tema „Contribuția Bisericii Ortodoxe Române la făurirea unității de neam și de credință”. Această manifestare academică și culturală se desfășoară sub egida Arhiepiscopiei Aradului și a Universității „Aurel Vlaicu” din Arad, printr-un proiect finanțat de Ministerul Educației Naționale.

Lucrările simpozionului s-au deschis în data de 15 mai, la ora 9.30, în Aula Facultății de Teologie. La deschiderea festivă au luat parte Înaltpreasfințitul Părinte Dr. Timotei Seviciu, Arhiepiscopul Aradului, Preasfințitul Părinte Dr. Emilian Crișanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Aradului, d-l Dan Codre, consilier al Președintelui Consiliului Județean, Preacucernicul Părinte Prof. Univ. Dr. Cristinel Ioja, Decanul Facultății de Teologie, profesorii, studenții și masteranzii teologi arădeni, precum și studenții și masteranzii de la celelalte Facultăți de Teologie din țară.

Galerie foto


14 - 16 mai 2018

În zilele de 14-16 mai 2018, Facultatea de Teologie Ortodoxă „Ilarion V. Felea” din Arad, a fost organizatoarea Simpozionului național al Școlii doctorale de Teologie, cu tema „Unitatea de credință în Biserica Ortodoxă. Aspecte dogmatice, religios-morale și canonice”. Această manifestare academică se desfășoară sub egida Arhiepiscopiei Aradului și a Universității „Aurel Vlaicu” din Arad, printr-un proiect finanțat de Ministerul Educației Naționale.

Lucrările simpozionului s-au deschis în data de 15 mai, la ora 9.30, în Aula Facultății de Teologie. La deschiderea festivă au luat parte: Înaltpreasfințitul Părinte Dr. Timotei Seviciu, Arhiepiscopul Aradului, Preasfințitul Părinte Dr. Emilian Crișanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Aradului, d-l Dan Codre, consilier al Președintelui Consiliului Județean, Preacucernicul Părinte Prof. Univ. Dr. Cristinel Ioja, Decanul Facultății de Teologie, Preacucernicul Părinte Prof. Univ. Dr. Constantin Rus, Directorul Școlii doctorale, profesori și doctoranzi din cadrul Școlii doctorale arădene și de la celelalte școli doctorale de teologie din țară.

Galerie foto


12 mai 2018

Sâmbătă, 12 mai, în sala de spectacole a Casei de Cultură „Dumbrăviţa” din Marga s-a desfășurat festivalul închinat celui mai prolific compozitor de muzică corală pentru copii și tineret, Timotei Popovici.

Primul festival coral pentru copii şi tineret din România, care a debutat în comuna Marga – judeţul Caraş-Severin, în anul 1982, a ajuns anul acesta la cea de-a 36-a ediție.

La eveniment a fost prezent și Preasfințitul Părinte Lucian, Episcopul Caransebeșului care a subliniat că această ediție a festivalului în anul centenar al Marii Uniri a fost o reușită din toate punctele de vedere. „Am fost în Betleemul unde în urmă cu 36 de ani s-a născut acest festival și ne bucurăm că au venit coruri din întreg Banatul, din Arhiepiscopia Timișoarei, din Arhiepiscopia Aradului și din Episcopia noastră, coruri de copii, de tineret, coruri mixte și coruri bărbătești, astfel încât am avut o ediție reușită din toate punctele de vedere. Credem că cei care au ascultat aceste cântări religioase și patriotice au plecat mulțumiți la casele lor, cu gândul ca pe mai departe să păstrăm unitatea de credință și de neam, unitatea dintre noi românii creștini ortodocși.”

Galerie foto


9 mai 2018

Miercuri, 9 mai 2018, în municipiul Arad au avut loc manifestări militare, religioase și culturale organizate cu prilejul sărbătoririi Zilei Independenţei de Stat a României şi Zilei Europei precum şi Zilei Comemorării şi Reconcilierii, la care Arhiepiscopia Aradului a fost reprezentată de către Înaltpreasfințitul Părinte Arhiepiscop Timotei, împreună cu Preasfințitul Părinte Emilian Crișanul, Episcop vicar al Arhiepiscopiei Aradului.

Manifestările comemorative s-au desfășurat în Piața Avram Iancu din centrul municipiului Arad. După salutul drapelului de luptă şi al gărzii de onoare și intonarea Imnului naţional al României, Înaltpreasfinția Sa în fruntea soborului de preoți a oficiat serviciul religios prescris pentru acest moment. Un grup de studenți ai Facultății de Teologie Ortodoxă „Ilarion V. Felea” din Arad, sub coordonarea Părintelui Tiberiu Ardelean, cadru didactic la facultate, a dat răspunsurile liturgice la serviciul religios desfășurat cu acest prilej. Chiriarhul și oficialitățile prezente au evocat semnificația Zilei de 9 Mai, moment urmat de depunerea de coroane și jerbe de flori.

Galerie foto


2 mai 2018

În ziua de 2 mai 2018, Universitatea „Aurel Vlaicu” din Arad a fost gazda îndătinatului eveniment de promovare a ofertei educaționale pentru sesiunea de admitere 2018-2019, denumit generic: Ziua porților deschise.

La această acțiune a luat parte și Facultatea de Teologie Ortodoxă din Arad, printr-un stand frumos amenajat, unde Părinții profesori și studenții prezenți au oferit informații și detalii despre istoricul acestei venerabile școli de teologie din vestul țării, cât și despre programul de admitere.

Galerie foto

Înapoi sus.

Site realizat de ROBO Design.

Coordonator Prof. Dr. Ioan Dziţac.

Dani Radulescu @ ActivNET