Sari la conţinut.

Language:

Universitatea
"Aurel Vlaicu" din Arad

Georgiana Țentea Burcă

Am absolvit cursurile Facultății de Științe Umaniste și Sociale, specializarea Jurnalism.  În continuarea studiilor de licență am urmat  un  program de masterat la  Facultatea de Științe Umaniste și Sociale, specializarea Limbă și Literatură- Tendințe Actuale.

          Deși au trecut mulți ani de la terminarea studiilor universitare, îmi aduc aminte cu drag, de profesorii care m-au îndrumat. Parte din ei, jurnaliști la rândul lor,  mi-au deslușit din tainele meseriei în care urma să pășesc ușor, iar pentru acest lucru nu pot decât să le fiu recunoscătoare.  

          Încă din primul an de facultate, mi-am început  timid activitatea jurnalistică la ziarul Flacăra Roșie unde am activat timp de doi ani. Am acceptat mai apoi provocarea de a trece de la presa scrisă la televiziune unde în cadrul postului regional WestTv, timp de șase ani,  am activat ca reporter de evenimente și realizator de emisiuni.  Sunt trei ani de cand fac parte din echipa Radio – Televiziunea Arad, ocupând funcția de realizator de emisiuni și producător.   

          De-a lungul timpului am colaborat cu diferite publicații naționale însă decizia de a rămâne în Arad a fost ușoară, căci tare drag îmi este acest oraș cu tot ce are mai frumos în el...familie, școală, universitate, comunitate. Le mulțumesc cadrelor didactice și conducerii universității  Aurel Vlaicu pentru îndrumarea și susținerea carieriei mele jurnalistice.

Înapoi sus.

Site realizat de ROBO Design.

Coordonator Prof. Dr. Ioan Dziţac.

Dani Radulescu @ ActivNET